Joc secund pe intelesul tuturor

Apariţia celor două strofe, ce deschid volumul « Joc secund »,la 1930,poate fi asemuită cu explozia din taigaua siberiană a bolidului tungus,uluitoarea forţă de impact a celor două strofe dând pe spate întreaga intelighenţie română.Alături de Tudor Vianu ,E.Lovinescu,S.Cioculescu şi,mai ales,G.Călinescu s-au dovedit neputincioşi în faţa celor două strofe.Asemeni lor poeţii Lucian Blaga,Mihai Beniuc ori Dan Botta n-au gustat tâlcul acestora.Nici restul intelighenţiei noastre nu s-a dovedit a fi mai altfel.Cele două strofe au rămas “grele de înţeles”(uri) cum le numeşte Tudor Vianu,până la noi şi ,asemeni nucilor costelive,miezul lor de lumină a rămas perfect neînţeles....Explicaţia?Intreaga inteligenţă românească era instruită în cel mai autentic spirit francmasonic.Numiţi-l cum vreţi : fie pozitivist,fie ştiinţific,el tot materialist şi ,mai ales,ateist rămâne.Din păcate şi dvs., care parcurgeţi aceste rânduri faceţi parte din victimele aceluiaş spirit francmasonic,deşi mulţi dintre dvs.vă declaraţi sus şi tare duşmani ai francmasoneriei..Să ne reamintim că de la Titu Maiorescu încoace, ministrul Invăţământului în România a fost,cu excepţia lui Vasilichi,francmason.Aşadar de mai bine de o sută de ani cei ce au dirijat instrucţia la noi,ca şi în restul Europei ,au fost ,ei, francmasonii.Iată că şi în cărţile de “Astronomie”editate după 1989,veţi găsi aceleaşi osanale la adresa lui Galilei,semn că ministrul este tot francmason .. etc.Dacă dvs.credeţi în Darwin şi în evoluţionism,dacă sunteţi Copernician ori gustaţi inepţiile lui Einstein,sunteţi,fără voia dvs...francmason!!Intelighenţia românească de la 1930 era năclăită de ateismul francmasonic.Dl.G.Liiceanu crede că ,citez din memorie,”criticii literari din anii 30-40 erau “doldora de filozofie”.Cu părere de rău dar noi n-am găsit nici măcar unul care să-l fi citit ,nu studiat,pe Platon..Si prin filosofie nu credem că se mai poate înţelege altceva decât Platon...G.Călinescu, definind modul de a cunoaşte al omului modern,scrie :” ce înseamnă azi (la 1930 n.n.)a cunoaşte pentru un om de ştiinţă,pentru un fizician,pentru un biolog?Inseamnă a admite în lume două ordine de fapte,ordinea faptelor de conştiinţă şi ordinea obiectelor de conştiinţă.De o parte este conştiinţa mea care percepe,rezumă şi se ridică la idei generale,de altă parte stă universul.Altă legătură decât aceea de la oglindă la obiectul oglinzii,admiţând oricâtă activitate din partea oglinzii,nu este.” Impotriva acestui text nici unul din confraţii lui G.Călinescu nu a avut nimic de obiectat ,semn că modul de a înţelege lumea,descris de critic, era specific epocii.Acest text,în care G.C. între univers şi conştiinţă nu vede”altă legătură decât cea de la oglindă la obiectul oglinzii”exclude posibilitatea existenţei unui “Joc secund”...Ion Barbu opera,în cele două strofe,o dichotomie ,este adevărat ,încă fără egal,în privinţa căilor de cunoaştere.El admite că în mântuitul azur la artei este intrată ca” prin oglindă ” calma creastă “a lucrurilor ,altfel spus jocul aparenţelor.Acet joc,al oglinzii ,este considerat de Ion Barbu”un principiu poetic elementar,”iar bucăţile pe care le-a scris,reflectând lumea ca prin oglindă,poetul le-a exclus din volum!!Alături de această artă a aparentalului ,a calmei creste,care este intrată ca prin oglindă,poetul aduce ca pe un ce “dedus “ , “adâncul acestei calme creste “ ,rod al “dedus”ului,al intelecţiei pure,al intelectului activ!!Aşadar “Joc secund”se ridică pe înfrângerea servituţilor oglinzii,ca un ce posibil numai în faţa spiritului ca un ce dedus,adică rod al intelecţiei pure.De unde acest senioral dispreţ pentru oglindă?Oglinda,începând cu cea a lui Narcis,ne dăruie lucrurile aşa cum se văd.Oglindirea este proprietatea luciului apei şi a unor suprafeţe metalice de a reda lucrurile aşa cum se văd.Oglinda este castrată de orice urmă de intelect!!Si atunci,a reflecta lumea ca prin oglindă înseamnă a reflecta lumea la nivel senzorial,a avea o imagine a lumii uşor animalică şi sub nici o formă intelectuală De aci şi afirmaţiile lui Platon conform cărora prin oglindă dobândim numai aparenţele şi niciodată esenţele! Cere datina ca în camera mortului,oglinda să fie întoarsă cu faţa la perete,ori acoperită,semn că mortul se află,acum într-o altă lume,alta decât a noastră,adică decât cea din oglindă..Evident că datele senzorialului sunt conexate tot de intelect,dar faţă de acestea,intelectul este pasiv,stă în spatele datelor senzorialului.Ion Barbu,venind în cea mai curată şi cea mai profundă linie platonică,ne propune o altă cale de reflectare : “dedus”-ul,rod la unui intelect activ,care se ridică dincolo de virtuţile şi mai ales de servituţiile oglinzii...Cum G.Călinescu între univers şi conştiinţă nu vedea a”altă legătură decât aceea de la oglindă la obiectul oglinzii”lesne de înţeles că nu înţelegea nimic din cele pe care le propunea Ion Barbu!!!
Dar să lecturăm împreună strofa şi să subliniem unde s-a poticnit intelectualul român.Aşadar,”Din ceas,”adică din contingent,poetul ne propune ca pe un ce “dedus “ ,”adâncul acestei calme creste,”adică adâncul cerului.Calma creastă este cea arcuită deasupra capului nostru, iar poetul îşi propune să exploreze “adâncul”cerului.Definind “calma creastă”ca fiind cea care este “intrată prin oglindă în mântuit azur”poetul a propus contemporanilor săi o anume înţelegere a “oglinzii”,de unde şi producerea neînţelegerii.Calma creastă este intrată în mântuitul azur al artei,vezi întreaga poezie de până la Ion Barbu,dar atenţie,calma ceastă este rod al oglinzii.Poetul părăseşte acesastă cale de cunoaştere,şi ne propune “adâncul acestei calme creste”ca pe un ce “dedus”..Acest dedus presupune “înecarea cirezilor agreste”,depăşirea animalicului ,de unde în “grupurile apei”,adică în lumile noastre,rezultă “un joc secund,mai pur”.Ce anuuume asigură acestui joc secund calitatea de mai pur?Faţă de jocul prim şi primar,care ne prezenta lumea aşa cum se vede,la nivel senzorial,la nivelul oglinzii,jocul secund, ca rod al intelectului activ,este,cum zice poetul”figura spiritului nostru pur”,evident,mai pur,calea de cunoaştere fiind una net superioară.Din păcate traducătorii, în totalitate, au înţeles şi tradus că jocul secund dedus intră prin oglindă în mântuit azur,ceea ce nu este altceva decât o cumplită răstălmăcire a mesajului barbian!Prin oglindă în mântuitul azur al artei este intrată...”calma creastă”,la polul opus,ca un ce “dedus”situându-se “adâncul” acesteia.
Dacă în prima strofă poetul ne vorbeşte despre dedusul adânc,în strofa a doua este şi mai clar în definirea lumilor ce-şi propune să evoce.Adresându-se deopotrivă cititorului şi cetăţii,sintagma “Nadir latent!”definindu-i la fel de bine,poetul ne comunică intenţia lui de a ne aduce în faţa minţii armoniile lumilor dintâi,acele “harfe resfirate,ce-în sbor invers le pierzi”.Căderea în păcat ,numită cu atâta delicateţe “sbor invers”,a avut ca efect uitarea lumilor din care am venit,a armoniilor primordiale,din care sufletul a căzut pe pământ...Poetul îşi propune să ridice “însumarea de harfe resfirate ce- în sbor invers le pierzi”altfel spus poetul îşi propune “să ne instruiască de cele esenţiale “...”prin viziuni paradiziace”,aşa cum declara vorbind de rosturile poeziei sale. Cum a reuşeşte poetul să evoce lumile primordiale?In anamnetic efort , cum se exprimă Ion Barbu ,ca “rod al memoriei înfiorate!”Mai aleasă numire a anamnesisului platonic ne e greu să găsim...Mai apoi,vorbind de absconsitatea poeziei sale,Ion Barbu declară versul său ca fiind”ascuns,cum numai marea” ,adică de o limpezime totală.In cleştarul versului barbian,asemeni meduzelor,greu de sesizat,la ochiul liber,vom găsi lucruri ale tainei,simboluri sfinte,unele înţelese în premieră şi multe din ale datinei.
Ion Barbu a simţit că această definire a jocului secund nu este suficientă şi a reluat-o în cea de a doua bucată a volumului intitulaă”Apropiat”sau “Timbru,”evident, ca nuanţă de sunet a primei bucăţi.Reluând cele spuse anterior, într-o altă gamă,el afirmă că sentimentele primare,îşi găsesc loc pe trişca lui Pan ,iar apoi se întreabă : ”dar piatra în rugăciune,a humei despuiare /Şi unda logodită sub cer, vor spune -cum?”Iată uriaşa frământare a poetului,duhul,piatra ,în rugăciune şi mai ales “unda logodită”,atenţie : cu Mirele Cuvântul,aceste accente supraomeneşti,în ce haină le vom îmbrăca..Răspunsul?Unul extraordinar de tulburător:”Ar trebui un cântec încăpător, precum /Foşnirea mătăsoasă a mărilor cu sare;”Ce uriaşe amplitudini reclamă Barbu pentru cântecul său!!Ca apoi să clameze un cânt îngeresc,nepământean : “Ori lauda grădinii de îngeri...”Poetul are în vedere uriaşa sarcină ce îşi propuesese,căci e timpul să ne reamintim,marele poet Platon se îndoieşte de reuşita unei asemenea îndrăzneli!!!!
Inainte de a purcede la analiza celor două strofe ce deschid volumul “Joc secund ,”am gândit timp de 16 (şaisprezece)ani.M-ar bucura ca citind cele de mai sus să luaţi aminte.Premiera de gând propusă de Ion Barbu este fără egal pe continentul europen în veacul ce s-a scurs..Numai Brâncuşi,în sculptură,a atins un asemenea grad de înaltă spiritualitate.Şi-a depăşit cu mult prea mult contemporanii.Din păcate catastrofala răstălmăcire datorată lui G.Călinescu a fost ani şi ani de zile la zeci şi zeci de generaţii servită de “clasică interpretare”cum o numeşte un juvete geanabete ca Mărin Mincu.Mai trist este că suntem blocaţi de un N.Manolescu(invidie?)Alex.Stefănescu,Eugen Simion etc.după noi incapabili să se ridice la înălţimea versului barbian,fixaţi definitiv în mocirla bolşevismului....Vremurile de triumf ale “Jocului secund”abia de acum încolo să le aşteptăm...

Costache Ariton